Educație financiar-contabilă pentru elevii de liceu

Educație financiar-contabilă pentru elevii de liceu

De Vasile Iluţ –

26 aprilie 2024

– informații furnizate de conf. univ. dr. Cucoșel Constantin, președinte Filiala CECCAR Maramureș –

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR, în parteneriat cu Ministerul Educației, au lansat cea de-a doua ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă.
Săptămâna trecută, la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” din Baia Mare s-a desfășurat etapa județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, concurs organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – Filiala Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.
La acest concurs au participat elevii din clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil servicii, calificarea profesională tehnician în activități economice, din învățământul preuniversitar de stat și particular.

La concurs au participat elevi din 5 licee: Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, Liceul Tehnologic “Marmația” Sighetu Marmației, Liceul Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” Seini și Liceul din Borșa.
Concursul are rolul să stimuleze și să încurajeze educația financiar-contabilă în rândul tinerilor, aceștia trebuind să facă față provocărilor tot mai mari pe care le aduc schimbarea tehnologiei și a modelelor de afaceri, globalizarea și digitalizarea.
Tuturor elevilor participanți și cadrelor didactice care i-au pregătit le-au fost oferite din partea Filialei CECCAR Maramureș premii constând în rechizite și materiale de birotică, oferite de diverși sponsori din județul Maramureș.
Totodată, CECCAR a premiat performanța elevilor prin acordarea de diplome și premii în bani: 700 lei – premiul I, 500 lei – premiul II, 300 lei – premiul III și două mențiuni a câte 200 lei.
Concursul va continua cu etapa națională, care se va desfășura la București, în perioada 29 mai – 1 iunie, etapă la care s-au calificat primii doi clasați la faza județeană: Timiș Maria Magdalena și Roman Bianca, elevi la Liceul din Borșa.

Leave your comment