Direcția Generală Antifraudă Fiscală poate solicita înregistrarea fiscală din oficiu

Reprezentanții Direcției Generale Antifraudă Fiscală pot solicita motivat înregistrarea fiscală din oficiu a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit această obligație, potrivit Ordinului președintelui ANAF nr. 2.028/2021, publicat recent în Monitorul Oficial.

Actul normativ modifică Procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, aprobată prin OPANAF nr. 2.921/2016.

Potrivit referatului de aprobare ce a însoțit Ordinul nr. 2.028/2021 în varianta de proiect, fluxul procedural privind înregistrarea fiscală din oficiu se aplică de către compartimentele cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organelor fiscale competente pe baza constatărilor proprii sau pe baza informațiilor comunicate de către unele compartimente cu atribuții de administrare fiscală, de organele de inspecție fiscală sau de alte autorități care administrează creanțe fiscale.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment