
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR, în parteneriat cu Ministerul Educației, au lansat cea de-a patra ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă.
Vineri, 17 aprilie, la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare s-a desfășurat etapa județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, concurs organizat, în județul Maramureș, de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – Filiala Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. La acest concurs au participat elevii din clasa a XI-a, liceu – filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.
Concursul are rolul să stimuleze și să încurajeze educația financiar-contabilă în rândul tinerilor, aceștia trebuind să facă față provocărilor tot mai mari pe care le aduc schimbarea tehnologiei și a modelelor de afaceri, globalizarea și digitalizarea.
CECCAR, în calitate de reprezentant al profesiei contabile din România, se implică, în mod constant, în proiecte care să asigure atât dezvoltarea profesiei contabile, cât și formarea de noi generații de profesioniști în domeniul financiar-contabil, pentru o profesie capabilă să răspundă noilor provocări ale pieței muncii și erei digitale.
La concurs au participat 21 de elevi din patru licee din județul Maramureș, respectiv Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, coordonați de profesorii Șofran Daciana Floridana și Tămaș Monica, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, coordonați de profesor Mura Anca Amalia, Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș, coordonați de profesor Danciu Lenuța și Liceul Borșa, coordonați de profesor Dolca Viorica Angelica.
Tuturor elevilor participanți și cadrelor didactice care i-au pregătit pentru concurs le-au fost oferite din partea președintelui Filialei CECCAR Maramureș conf. univ. dr. Cucoșel Constantin, certificate și diplome, precum și premii, constând în rechizite și materiale de birotică, care au fost asigurate de diverși sponsori din județul Maramureș.
CECCAR va premia performanța elevilor prin acordarea de diplome și de premii în bani, într-un cadru festiv care va avea loc în data de 29 aprilie, la sediul Filialei CECCAR Maramureș, eveniment la care va participa și Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Concursul va continua cu etapa națională, care se va desfășura la București, în perioada 28 – 31 mai, etapă la care s-au calificat primii doi clasați la faza județeană.
Le urăm mult succes elevilor maramureșeni care ne vor reprezenta județul la faza națională!
Președinte Filiala CECCAR Maramureș
Conf. univ. dr. Cucoșel Constantin