Sinteza principalelor prevederi ale OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group
I. Reglementări privind suspendarea plății ratelor aferente împrumuturilor
1. Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, cu modificările și completările ulterioare, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă la cererea debitorului până la nouă luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.
2. Perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depășită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată.
3. Pentru debitorii persoane fizice pentru care prelungirea maturității creditelor depășește limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, aceștia din urmă procedează la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de vârstă.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.