Sesiune extraordinară a Examenului de acces la stagiu: 7-8 decembrie 2019

În perioada 7-8 decembrie 2019, CECCAR organizează o sesiune extraordinară a Examenului de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

Aspiranții la cele două calificări profesionale își pot depune dosarele la sediile filialelor CECCAR până la data de 22 noiembrie 2019, inclusiv.

Candidații declarați respinși la examenul în sesiunea din octombrie 2019 (absenți sau care nu au promovat) vor beneficia de reducerea taxei de participare, astfel: 500 de lei pentru categoria expert contabil; 350 de lei pentru categoria contabil autorizat.

Pentru ceilalți candidați, taxele sunt 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, echivalentul în lei la cursul BNR din data plății.

Și pentru această sesiune extraordinară CECCAR asigură programe de formare de sinteză – cursuri gratuite de pregătire la sală, care vor fi disponibile, ulterior, și prin intermediul platformei online. Vom reveni în timp util cu detalii privind programul cursurilor.

Programele de pregătire în vederea susținerii examenului de acces sunt organizate și concepute de CECCAR pentru a răspunde nevoilor aspiranților la profesiile de expert contabil și contabil autorizat, pentru a facilita procesul de pregătire în vederea promovării examenului. Pregătirea candidaților în domeniile de competență se realizează deopotrivă pe baza Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, a cursurilor organizate de Corp și a altor publicații de specialitate emise de CECCAR, precum și a standardelor profesionale, editate de organismul profesional, toate incluse în bibliografia aferentă tematicii examenului.

Parcurgerea programelor de pregătire premergătoare examenului, precum și utilizarea ca suport de studiu a publicațiilor emise exclusiv de CECCAR sunt pași esențiali în asimilarea cunoștințelor necesare.

Corpul garantează pentru corectitudinea și relevanța educațională a informațiilor cuprinse în publicațiile de specialitate dedicate pregătirii susținerii examenului de acces, editate de Editura CECCAR, precum și pentru informațiile furnizate în cadrul programelor de pregătire pentru examenul de acces la profesie.

Menționăm, pe această cale, că CECCAR nu se asociază cu anunțurile altor entități care oferă informații cu privire la modalitățile de acces la profesia de expert contabil/contabil autorizat, la subiectele examenului și nici cu alte publicații care pretind că susțin pregătirea în vederea susținerii examenului de acces. Subiectele și rezolvările vehiculate de alte entități prin diverse canale de comunicare nu sunt avizate de CECCAR.

Mai multe informații despre accesul la profesie și despre conținutul dosarului puteți afla accesând site-ul CECCAR.

 

 

Sesiune-extraordinara-Examen-de-acces-decembrie-2019