Noi prevederi privind acordarea concediului de îngrijitor

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

În Monitorul Oficial nr. 1.241 din 22 decembrie 2022 a fost publicat Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății nr. 2.172/3.829/2022 privind acordarea concediului de îngrijitor. Actul normativ reglementează procedura de acordare a concediului de îngrijitor, precum și Lista problemelor medicale grave pentru acordarea acestuia.

Amintim că prin Legea nr. 283/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ s-a stabilit obligația angajatorului de a acorda concediul de îngrijitor la solicitarea salariatului.

Astfel, angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

Principalele prevederi ale Ordinului nr. 2.172/3.829/2022

1. Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului, la solicitarea scrisă a acestuia.

2. În termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la momentul înaintării solicitării, salariatul are obligația depunerii la angajator a documentelor prin care face dovada faptului că persoana căreia i-a oferit îngrijire sau sprijin este rudă sau o persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu acesta, precum și a existenței problemei medicale grave care a determinat solicitarea concediului de îngrijitor de către salariat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment