Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru Electric Up – ciclul 2

Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru Electric Up – ciclul 2, cel mai important program susținut din bugetul ministerului pentru tranziția energetică, informează Agerpres. Astfel, începând din 15 noiembrie 2024, ora 10:00, și până la 16 decembrie 2024, ora 23:59, toți operatorii economici din domeniul HoReCa și IMM-uri, interesați de programul de finanțare, sunt invitați să își depună proiectele prin intermediul platformei informatice: https://granturi.imm.gov.ro.  

În sesiunea de depunere sunt disponibile aplicanților funcționalitățile care permit: crearea cererilor de finanțare; completarea acesteia prin introducerea datelor în câmpurile aferente; anexarea documentelor deja încărcate în meniul Entității; transmiterea acestora (depunerea efectivă, ce atrage după sine alocarea numărului de ordine). Astfel, în perioada menționată se pot realiza atât înscrierea solicitanților, cât și depunerea proiectelor acestora.

Suma necesară implementării programului Electric Up este de maximum 596 milioane lei, în cel de-al doilea ciclu de finanțare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Leave your comment