MADR propune o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, în transparență decizională, un proiect de HG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. Potrivit unui comunicat al MADR, schema are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Ajutoarele de stat  sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole.

Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate este: a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice; b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice, este de maximum: a)  60 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline și ecvine; b)  35 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine; c) 100 lei pentru  porcine.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment