Două măsuri de sprijin pentru fermieri, vizând reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicate în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 1234 din 15 decembrie 2020 a fost publicată HG nr. 1084/2020 privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
HG nr. 1174/2014 a fost elaborată avându-se în vedere Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 care era aplicabil până la 31 decembrie 2020, iar perioada de aplicare a actului normativ a fost, de asemenea, stabilită până la 31 decembrie 2020.
Prin HG nr. 1084/2020 s-a creat cadrul legal pentru continuarea acestui ajutor de stat până la finalul anului 2023.
Tot în Monitorul Oficial nr. 1234 din 15 decembrie 2020 a fost publicată HG nr. 1085/2020 pentru modificarea art. 10 alin.(1) și (7) din HG nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.