BCE: Firmele din zona euro s-au grăbit să acceseze împrumuturi de urgență, în primul trimestru din 2020

BCE: Firmele din zona euro s-au grăbit să acceseze împrumuturi de urgență, în primul trimestru din 2020

Băncile din zona euro au înregistrat în primul trimestru din 2020 o creștere a cererii pentru creditarea de urgență din partea clienților corporate și este posibil un avans suplimentar, deoarece pandemia de coronavirus (COVID-19) afectează economia, arată un studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Standardele de creditare sau criteriile interne ale băncilor de aprobare a împrumuturilor s-au înăsprit, de asemenea, dar deteriorarea a fost „redusă” față de cea înregistrată în timpul crizei financiare globale și apoi în timpul crizei datoriilor din zona euro, informează BCE.

„Cererea de împrumuturi din partea firmelor sau atragerea de linii de creditare a crescut în primul trimestru din 2020, în urma necesităților companiilor pentru lichiditate de urgență. În trimestrul doi cererea pentru creditarea de urgență din partea întreprinderilor ar urma să sporească și mai mult”, se arată în raportul BCE.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

Leave your comment