Mesajul Consiliului superior al CECCAR adresat profesioniștilor contabili cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român

În congresul cel d’intâiu ținut în București de absolvenții Școalelor superioare de comerț (…) s’a manifestat dorința ca acești prețioși colaboratori ai conducătorilor afacerilor de Bancă, Comerț și Industrie să și aibă: Un Corp al lor constituit (…). Am (…) încrederea desăvârșită că fiecare, din locul său (…), va ști să corespundă așteptărilor și încrederei puse în noi, și că în fiecare există dorință și voință de prosperare, nu numai în ce privește persoana și interesele sale, dar și acelea ale instituției în care și-a închinat munca, spunea Nicolae Butculescu, Decanului Corpului, la Primul congres al profesiei contabile.

Iată-ne, astăzi, ajunși la o sută de ani de la înființarea CECCAR, la un secol de la reglementarea profesiei contabile în România, când aceste vorbe rămân ca o busolă ce arată drumul spre dezvoltarea noastră, a profesiei.

Cu mândrie afirmăm că împlinim 100 de ani de la înființare, 100 de ani de când profesia contabilă reprezintă unul dintre principalele mecanisme ale economiei naționale. Unii ne pot considera bătrâni, dar noi considerăm că cel mai bine ne caracterizează sloganul Zilei Naționale a Contabilului Român – Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună! Ne adaptăm societății în continuă schimbare, răspundem cu promptitudine provocărilor și încercăm să previzionăm, pe baza experienței, eventualele evoluții care implică profesia noastră, pentru a acționa eficient, în interes public.

Despre cum a început povestea noastră am vorbit în repetate rânduri, iar site-ul 100.ceccar.ro ne redă istoria încă de la începuturi.

Prezentul și viitorul nostru, al profesiei contabile reglementate în România, se concentrează cu siguranță pe consolidarea relațiilor de colaborare cu organisme și instituții de la nivel național și internațional, afirmând, și cu acest prilej aniversar, că acesta reprezintă un aspect esențial pentru dezvoltare.

Citește mesajul integral în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment