Întâlnire cu elevii de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare

 

19 decembrie 2024

in ActualitateCulturăEducaţie

În data de 18 decembrie președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Cucoșel Constantin a participat la o întâlnire cu elevii din clasele a XI-a C și D de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare – filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.
Cu această ocazie, după o scurtă prezentare a CECCAR, principalul organism profesional care gestionează profesia contabilă din România, președintele filialei a descris succint care sunt pașii care trebuie parcurși pentru a deveni membru – contabil autorizat sau expert contabil, precum și condițiile care trebuiesc îndeplinite.

Prin programele derulate și acțiunile întreprinse, CECCAR contribuie la orientarea tinerilor în carieră, inspirându-i să își dezvolte competențele într-un domeniu aflat în continuă expansiune, care le poate oferi stabilitate și satisfacții profesionale.
De asemenea, CECCAR se implică în orientarea în carieră și acordă sprijin pentru îmbunătățirea procesului de tranziție de la educație la piața muncii/antreprenoriat pentru elevii de liceu.
În acest sens a fost prezentată una din acțiunile importante care s-a derulat în anii școlari 2022/2023 și 2023/2024, și în care a fost implicat CECCAR, respectiv Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, lansat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR, în parteneriat cu Ministerul Educației, concurs care a ajuns în anul acesta la cea de-a doua ediție.
În anul școlar 2023/2024 în data de 19 aprilie 2024, la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare s-a desfășurat etapa județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, concurs organizat, în județul Maramureș, de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – Filiala Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. La acest concurs au participat elevii din clasa a XI-a, liceu – filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, din învățământul preuniversitar de stat și particular din 5 licee.

Concursul are rolul să stimuleze și să încurajeze educația financiar-contabilă în rândul tinerilor, aceștia trebuind să facă față provocărilor tot mai mari pe care le aduc schimbarea tehnologiei și a modelelor de afaceri, globalizarea și digitalizarea.
Președintele filialei a menționat faptul că tuturor elevilor participanți și cadrelor didactice care i-au pregătit pentru concurs le-au fost oferite din partea Filialei CECCAR Maramureș premii constând în rechizite și materiale de birotică.
Totodată, CECCAR a premiat performanța elevilor prin acordarea de diplome si de premii în bani: 700 de lei (Premiul I), 500 de lei (Premiul II), 300 de lei (Premiul III) și două mențiuni în valoare de câte 200 de lei (Mențiunea I și II).
Concursul a continuat cu etapa națională, care s-a desfășurat la București, în perioada 29 mai – 1 iunie, etapă la care s-au calificat primii doi clasați la faza județeană.
Câștigătorii concursului au fost recompensați cu diplome și premii din partea Ministerului Educației și din partea CECCAR.
O altă acțiune desfășurată în anul școlar 2023/2024 a fost Competiția „Business Plan” – etapa județeană, 2024, care a reunit elevi din liceele maramureșene care studiază prin metoda firmelor de exercițiu. Planurile de afaceri înscrise în competiție au fost evaluate de o comisie din care au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai mediului academic și cel de afaceri din județul Maramureș. Din partea CECCAR a participat președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș conf. univ. dr. Cucoșel Constantin.

În data de 23 aprilie 2024 a avut loc Ediția a XIII-a a Competiției „Business Plan” – faza regională, anul școlar 2023-2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, eveniment care s-a desfășurat la Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, și care a reunit elevi din cele cinci județe din regiunea Nord-Vest care studiază prin metoda firmelor de exercițiu.

Președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș
Conf. univ. dr. CUCOȘEL Constantin

 

Leave your comment