Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a

Numărul 21-22, 4-17 iun. 2025  »  ContaStart

CECCAR

Tinerii care aleg să înțeleagă contabilitatea dincolo de teorie, care tratează rigoarea ca pe un exercițiu de viitor profesional și care își asumă performanța ca pe o direcție de carieră au fost premiați sâmbătă, 31 mai 2025, în cadrul festivității organizate la Academia de Studii Economice din București. Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, ajuns la cea de-a treia ediție, este rezultatul unui parteneriat solid între Ministerul Educației și Cercetării și CECCAR și reprezintă, an de an, o rampă de lansare pentru noile generații de specialiști în devenire.

În deschiderea evenimentului, prof. Nicoleta Negoianu, inspector școlar pentru Învățământ profesional și tehnic în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), a subliniat importanța prezenței elevilor la faza națională a concursului, evidențiind faptul că această etapă reflectă nu doar nivelul ridicat de pregătire al participanților, ci și angajamentul acestora față de excelență, perseverență și opțiunea asumată pentru o carieră în domeniul financiar-contabil: „Suntem la finalul celei de-a III-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă și avem acum onoarea de a premia câștigătorii – cei mai buni dintre cei buni. Elevii prezenți aici sunt cei care au fost selectați la nivel județean și au ajuns să reprezinte cu mândrie unitățile de învățământ din care provin. Așadar, toți cei care sunteți astăzi în sală sunteți deja considerați cei mai buni în cadrul acestei competiții. Desigur, ca în orice competiție, chiar și dintre cei mai buni se remarcă unii care obțin rezultate excepționale – iar aceștia vor fi premiați în curând”.

Gazda ceremoniei de premiere, Academia de Studii Economice din București, a fost reprezentată prin prof. univ. dr. Liliana Ionescu-Feleagă, decan al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune, care a felicitat elevii pentru efortul și perseverența demonstrate, dar și profesorii coordonatori și organizatorii, subliniind cu emoție importanța cultivării pasiunii pentru contabilitate încă din perioada liceului și rolul esențial al unor astfel de competiții în orientarea profesională a tinerilor: „Dragi elevi, poate că, în emoția momentului, nu ați apucat să vă bucurați pe deplin de reușita voastră. Faptul că ați ajuns până aici este o realizare importantă. N-ați fi putut ajunge la această etapă fără mult efort, fără sacrificii, fără perseverență și mai ales fără dragoste pentru contabilitate. Vă felicit pe toți! Desigur, ca în orice concurs, există o ierarhie. În funcție de punctajul obținut, se vor acorda premii – din partea Ministerului Educației și Cercetării și din partea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Sunt premii valoroase, care recunosc atât munca voastră, cât și sprijinul celor care v-au fost alături. Îi felicit pe profesorii coordonatori, le mulțumesc sponsorilor, ministerului și CECCAR, și aș dori să adresez un cuvânt special de mulțumire echipei coordonate de doamna director Roxana Carmen Ionescu, de la Colegiul Economic «Virgil Madgearu» – locul unde s-a născut acest concurs. Felicitări, doamnă director, felicitări tuturor profesorilor implicați!”.

Inspectorul școlar general al ISMB, prof. dr. Ionel Florian Lixandru, a evidențiat caracterul strategic al acestei competiții pentru formarea viitorilor profesioniști, subliniind că participarea elevilor la un concurs de asemenea anvergură reprezintă un pas important în procesul de profesionalizare timpurie și o confirmare a relevanței pe care domeniul financiar-contabil o are în arhitectura educației economice. „Acest eveniment marchează nu doar un moment competițional important, ci și un angajament ferm al sistemului educațional față de formarea economică solidă a noilor generații. Ne bucurăm că acest concurs este inclus în Calendarul concursurilor naționale finanțate și organizate de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – o recunoaștere a relevanței sale la nivel național. Felicitări tuturor elevilor care au luat parte la concurs pentru curajul și interesul de a participa la această competiție și pentru rezultatele obținute! Ați avut oportunitatea nu doar de a demonstra ce ați învățat, ci și de a descoperi în voi viitorii profesioniști ai domeniului financiar-contabil. De asemenea, adresez mulțumiri speciale tuturor partenerilor, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Ministerului Educației și Cercetării – pentru sprijinul acordat și pentru includerea acestui concurs în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare, Inspectoratului Școlar al Municipiului București – pentru implicarea activă în organizarea și promovarea acestei competiții la nivel local și național, CECCAR – pentru parteneriatul solid și pentru contribuția continuă la formarea profesională a tinerilor, Colegiului Economic « Virgil Madgearu » din București – inițiator și organizator dedicat al acestei frumoase tradiții educaționale și, nu în ultimul rând, Academiei de Studii Economice din București, gazda noastră de onoare, pentru deschiderea și generozitatea cu care sprijină educația economică și financiară a tinerei generații”, a declarat Ionel Florian Lixandru.

Din partea CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior, a transmis un mesaj puternic de încurajare, inspirație și încredere în potențialul noii generații, evidențiind rolul esențial al formării continue și necesitatea adaptării la noile realități digitale care transformă profund profesia contabilă. În contextul avansului tehnologic accelerat și al integrării inteligenței artificiale în procesele economice, vicepreședintele CECCAR a subliniat importanța dezvoltării competențelor critice și a asumării unui parcurs profesional construit pe rigoare, responsabilitate și deschidere către inovație: „Suntem la finalul unui concurs care a venit la pachet cu emoțiile necesare. Așa cum au spus și antevorbitorii mei, important este că cei mai buni dintre cei mai buni vor fi premiați astăzi, iar ceilalți aveți posibilitatea să transformați această experiență într-o victorie. Cum spunea și Confucius: adevărata victorie nu este să nu pierzi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când pierzi. Așa că, dacă astăzi nu vă aflați pe podium, aveți șansa ca, în viitor, să transformați această experiență într-un punct de cotitură. Totul depinde de voi, de implicarea voastră, de modul în care vă veți trata pregătirea – la clasă, la liceu, mai târziu la universitate – și, desigur, vă așteptăm să deveniți colegii noștri în această profesie minunată: cea de expert contabil. Să faceți parte din ceea ce noi numim next generation accountants fit for smart accounting. Este foarte important să înțelegeți că, în era inteligenței artificiale, învățarea este un proces continuu. Așa cum spuneam și la festivitatea de deschidere, viața vă va demonstra că fiecare zi este, de fapt, un concurs în care trebuie să vă validați competențele – față de clienții voștri, dar mai ales față de un partener foarte, foarte smart: inteligența artificială. Aceasta nu este o poveste, este o schimbare de paradigmă care deja se întâmplă. Iar voi veți fi, cu siguranță, generația care va da startul noii paradigme în organizarea societății, a profesiilor și a modului în care ne dezvoltăm profesional. Și pentru că toți sunteți tineri, vreau să vă las un gând: în această lume a inteligenței, creierul este noul capital. Antrenați-l, pregătiți-l și folosiți cu responsabilitate instrumentele pe care le aveți la îndemână – în special inteligența artificială generativă. Lăsați AI-ul să rămână un instrument. Nu deveniți voi înșivă un instrument. Încă o dată, felicitări! Sper ca peste câțiva ani, nu prea mulți, să fim colegi în CECCAR”, a transmis prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova.

Câștigătorii concursului au fost recompensați cu diplome și premii din partea Ministerului Educației și din partea CECCAR. Un elev al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani este marele câștigător al celei de-a treia ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilăArgintul i-a revenit unui elevul de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, în timp ce cea de-a treia poziție a podiumului a fost adjudecată un elev al Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a nu a fost doar o competiție, ci un angajament ferm pentru viitor, o reconfirmare a faptului că rigoarea, etica și adaptabilitatea definesc deja parcursul profesional al noii generații.

CECCAR și Ministerul Educației și Cercetării își reconfirmă misiunea de a susține excelența încă de pe băncile liceului și de a crea punți reale între educație și profesie. Le adresăm felicitări tuturor elevilor pentru performanțele obținute și pentru determinarea cu care își construiesc, pas cu pas, un drum profesional relevant. Este doar începutul! Iar noi vom fi aici, alături de ei, la fiecare etapă!

Galerie foto
 
Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a Performanța construiește viitorul. Ministerul Educației și Cercetării & CECCAR au premiat elevii cu cele mai bune rezultate la faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a III-a

Leave your comment