MDLPA propune o serie de măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a publicat în transparență decizională un proiect de act normativ care prevede o serie de măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor, a anunțat ministrul de resort Cseke Attila. Ministrul a arătat că raportul Băncii Mondiale despre România din 2024 susține că autorizarea lucrărilor de construcții este cea mai împovărătoare în România, mult mai puțin eficientă decât în alte state membre ale UE. Această situație este cauzată în principal de numărul mare de avize și aprobări separate pe care constructorii trebuie să le obțină înainte de a solicita o autorizație de construire.

„Rezolvăm această problemă semnalată de cetățeni, constructori, autorități locale și Banca Mondială. Reducem timpul de avizare, introducem avizarea simultană eliminând avizarea în cascadă, nu permitem condiționarea avizării de emiterea altor avize, și nu mai permitem solicitarea studiilor, documentațiilor sau avizelor care nu sunt necesare construcției și care sunt un exces de birocrație. Statul trebuie să fie pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat. Impunem această gândire în administrația publică, în sectorul de autorizare a construcțiilor”, a precizat Cseke Attila, citat într-un comunicat al MDLPA.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment