CECCAR Maramureș: Întâlnire de lucru lărgită a Consiliului filialei

                În data de 31 octombrie a avut loc o întâlnire de lucru lărgită a membrilor Consiliului Filialei CECCAR Maramureș împreună cu membrii Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul filialei și cenzorul filialei.

                Evenimentul s-a desfășurat la Restaurantul ˮCasa Crișanˮ din Baia Mare și a avut ca invitat special pe d-na parlamentar Chilat Crina Fiorela – membru în Camera DeputațilorComisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru muncă și protecție socială.

                Cu această ocazie au fost discutate o serie de probleme concrete cu care se confruntă profesioniștii contabili în desfășurarea activității lor, atât în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile și acordarea de asistență de specialitate la agenții economici din județ, cât și în activitatea de efectuare de expertize contabile judiciare dispuse de organele de cercetare sau de către instanțele de judecată.

                Totodată, pe baza problemelor abordate, au fost făcute o serie de propuneri care să stea la baza unor intervenții la diferite ministere sau organisme centrale în competența cărora intră rezolvarea problemelor identificate sau să stea la baza unor propuneri de modificare a unor acte normative din domeniul care reglemetează aceste probleme.

Președinte Filiala CECCAR Maramureș

Conf. univ. dr. Cucoșel Constantin

Imagini:

Leave your comment