ANAF va modifica formularul 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pentru consultare un proiect de ordin pentru aprobarea modelului de Decont de taxă pe valoarea adăugată (formular 300). Demersul are la bază faptul că, prin OUG nr.59/2021, au fost aduse modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în ceea ce privește unele prevederi legale cu implicații în structura formularului (300) – Decont de TVA și a modului de completare de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Astfel, printre amendamentele aduse se numără modificarea art. 275 alin. (2) din Codul fiscal, abrogarea art. 278 alin. (8)-(12) din Codul fiscal și preluarea acestor dispoziții în cuprinsul unui nou articol, art. 2781 „Pragul pentru persoanele impozabile care efectuează operațiunile prevăzute la art.275 alin.(2) și art.278 alin.(5) lit.h)”. ANAF precizează, în Referatul de aprobare a proiectului de Ordin, că, potrivit dispozițiilor acestui nou articol, regulile anterioare aplicabile pentru stabilirea locului prestării serviciilor de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și a serviciilor furnizate pe cale electronică (prevăzute la art.278 alin.(5) lit.h) din Codul fiscal) au fost extinse și pentru stabilirea locului livrării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță (prevăzute la art.275 alin.(2) din Codul fiscal). Totodată, potrivit art. 2781 alin. (4) din Codul fiscal, ANAF trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a monitoriza îndeplinirea de către persoana impozabilă a condițiilor prevăzute la alin. (1) – (3) din același articol.

„Menționăm că dispozițiile art. 2781 alin. (4) au preluat dispozițiile art.278 alin.(11) din Codul fiscal, acestea din urmă fiind abrogate. Pentru a crea suportul declarativ pentru prestatorii de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune sau servicii furnizate pe cale electronică, stabiliți sau care își au domiciliul stabil sau reședința obișnuită în România, care prestează astfel de servicii către persoane neimpozabile din alte state membre, a căror valoare nu depășește 46.337 lei, sunt inserate în formularul (300) «Decont de TVA» (formular rândurile 17 și 18 pentru declararea taxei pe valoarea adăugată aferentă prestărilor de astfel de servicii, pentru care locul prestării era în România potrivit art. 278 alin. (8) din Codul fiscal, dacă prestatorii din România nu optau pentru aplicarea regulii prevăzută la art. 278 alin. (5) lit. h) pentru stabilirea locului prestării la beneficiar. De asemenea, întrucât la depășirea plafonului de 46.337 lei, locul prestării serviciilor se consideră a fi la beneficiar, este inserat în formularul (300), în secțiunea dedicată datelor cu caracter informativ, o rubrică prin care prestatorii de astfel de servicii declarau valoarea totală, fără TVA, a prestărilor de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și a serviciilor furnizate pe cale electronică către persoane neimpozabile din alte state membre, atât pentru anul curent, cât și pentru anul precedent”, precizează inițiatorii, în Referatul de aprobare a actului normativ.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment